Primaria Capitalei :
Poliția Animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București a descoperit si finalizat un caz socant: 41 de pisici erau ținute de ani de zile la limita supravietuirii, in bezna, în bucătăria unui apartament aflat în sectorul 6.
Politia Animalelor a salvat cele 41 de pisici care isi duceau zilele înghesuite în întuneric, intr-un spațiu de opt metri pătrați, unde unele apucaseră și 15 ani de beznă. Când au văzut lumina pentru prima dată, pisicile s-au înghesuit una peste cealaltă. Cele mai multe erau atat de slabe incat se aflau la un pas de moarte.
Ce au vazut inspectorii Politiei Animalelor atunci cand au intrat in apartament: În cuptor dormeau cinci pisici. În congelator erau alte trei, iar pe bufet vreo 15 se cațărau una peste cealaltă. Colțarul era rupt si murdărit, iar aerul era îmbâcsit de un miros acru, înțepător. La o primă numărătoare au iesit 22 de feline. Unele gestante. La o a doua numărătoare, din colțuri întunecate, au mai aparut vreo 15. Până la urmă, toate cele 41 de pisici au dat ochii cu salvatorii lor.
Actiunea de salvare a durat câteva zile. Multe dintre ele nu au putut fi transportate fiindcă au devenit deosebit de agresive. Diagnosticul, după recuperare, a fost același pentru tot lotul: niciun animal nu era castrat. Toate aveau plăgi cutanate, infecții și erau subnutrite.
La începutul lunii martie, D.G.P.L.C.M.B. a primit o sesizare privind situația din apartamentul aflat în sectorul 6 al Capitalei. Vecinii reclamau că trăiesc într-un miros insuportabil, venit dintr-un apartament care se transformase, practic, în adăpost pentru pisici. În urma sesizării, lucrătorii Serviciului Poliția Animalelor din cadrul D.G.P.L.C.M.B. au luat legătura cu proprietarii felinelor, în încercarea de a-i convinge de gravitatea situației. După o perioadă de insistențe, aceștia au fost de acord cu preluarea animalelor de către o asociație.
Proprietarii felinelor au explicat cum s-a ajuns la această situație: din milă. La început au avut trei pisici. Pentru ca nu le-au castrat, s-au înmulțit necontrolat. Nu au avut bani pentru sterilizare si asa au ajuns să țină în casă aproape patru duzini de pisici.
Cele 41 de pisici au fost preluate de către polițiștii locali și reprezentanții asociației Carpe. Au fost transportate la o clinică veterinară, pentru un prim ajutor. Urmează tratamente îndelungate. Trebuie fie curatate, vaccinate și sterilizate. Apoi, vor fi date spre adopție.
Pentru încălcarea Legii 205/2004 privind protecția animalelor, proprietarii pisicilor au fost sancționați contravențional cu avertisment, polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliția Animalelor urmând a face verificări periodice în locația respectivă pentru a se asigura că acolo nu vor mai fi adăpostite alte pisici.