Ieri, la prânz, în centrul Capitalei - la intersecția străzilor Ion Câmpineanu cu Academiei– un echipaj al Poliției Locale București aflat în misiune a sesizat faptul că un taximetrist oprise pe banda I de circulație blocând traficul. Pentru că a ignorant indicațiile polițiștilor locali, bărbatului i s-au cerut documentele în vederea legitimării. În momentul solicitării actelor de identitate, P.I., în vârstă de 70 de ani, domiciliat în Mun. București, a refuzat legitimarea și a început să-i injure și să-i jignească pe agenții locali. Pentru că a devenit recalcitrant, conducătorul de taxi a fost imobilizat de către agenții Serviciului Intervenții și sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.190 lei. După întocmirea actelor procedurale, bărbatul a fost predat Poliției Naționale, pentru continuarea cercetărilor.