COMUNICAT
Agenți din cadrul Poliției Locale a Municipiului București vor asigura, mâine, de Bobotează, ordinea și liniștea publică la Catedrala Patriarhală și la principalele biserici din Centrul Istoric al Capitalei.
La acțiunile privind menținerea ordinii publice pe timpul slujbelor religioase organizate de Patriarhia Română vor participa polițiști locali din cadrul serviciilor de Ordine Publică și Circulație cât și efective ale Patrulei Călare a Municipiului București și unități canine. Agenții P.L.M.B vor lua măsuri pentru combaterea faptelor antisociale, a comerțului ambulant neautorizat precum și pentru prevenirea ambuteiajelor și fluidizarea traficului în zona Dealul Mitropoliei. De asemenea, zona Patriarhiei și bisericile din Centrul Istoric al Capitalei vor fi supravegheate atât de agenți locali cât și de sistemul de monitorizare video al Poliției Locale a Municipiului București.
Acțiunea Poliției Locale a Municipiului București se derulează în colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice. În tot acest timp, pentru sesizări sau reclamații, bucureștenii pot apela numărul dispeceratului Poliției Locale a Municipiului București – 021/ 9752.