Apel urgenta
021 9752




Email
office@plmb.ro

INFORMATII

CARIERA

DIRECTIA COMUNICARE, ANALIZA-SINTEZA SI RELATII CU PUBLICUL

DIRECTIA CONTENCIOS, REGISTRATURA SI LOGISTICA

DIRECTIA DE SIGURANTA SI ORDINE PUBLICA

DIRECTIA CENTRUL ISTORIC

DIRECTIA DISPECERAT OPERATIV INTEGRAT

DIRECTIA ECONOMICA

DIRECTIA DE CONTROL

ALTE STRUCTURI

TRANSPARENTA

MEDIA

COMUNITATE

/ ACASA / Media / Comunicate

Trei dintre noi

 

Muncesc de cativa ani impreuna. Au trecut prin multe; au vazut lucruri teribile, au auzit grozavii, au simtit greul strazii pe pielea lor. Unii ii vorbesc de rau, in timp ce altii le multumesc. Ei stiu ca trebuie sa continue, si-au dorit aceasta meserie. Uneori, chiar au salvat vieti. Si au multi colegi alaturi de care traiesc ca in familie. La Politia Locala Bucuresti.

 

 

Luminita are 44 de ani. Este unul dintre “cei care nu se vad”. Lucreaza de noua ani la Dispeceratul Operativ Integrat al D.G.P.L.C.M.B. Acolo, fiecare tura este alta viata: “Cateodata razi, esti bine, totul este ok. Dar, de cele mai multe ori, pleci infiorat. Vezi destule.” Lucrul la dispecerat este un amalgam de stres combinat cu responsabilitate maxima. “Cateodata se inroseste dispeceratul. Cel care suna crede, mereu, ca problema lui este cea mai importanta”, povesteste Luminita. Din pozitia de sef de tura, a trait multe lucruri teribile. Cel mai intens a simtit momentul Colectiv. Cand  echipajele trimise au ajuns la fata locului s-a infiorat de grozavie. Raportarile pe statie devoalau tragedia care se petrecea in fata ochilor salvatorilor. “La ce se comunica in sistem am simtit ca echipele sunt...ingrozite. Niciodata nu mai fusesera asa”.

Luminita povesteste ca lucratorii din dispecerat simt totul asa cum ar fi la fata locului. Sistemul de camere al D.G.P.L.C.M.B. care monitorizeaza Capitala “prinde” de multe ori si alte tragedii. “Ca si atunci, cand un sinucigas era pe pasajul Basarab. A fost ca si cum eram langa el. Am vazut cum ameninta, cum gesticuleaza. I-am simtit nelinistea. Si, apoi, s-a aruncat. A fost o senzatie….de neputinta, regret”, povesteste Luminita.

Despre munca in Dispecerat  - “fata nevazuta a institutiei“ – Luminita crede ca are aceleasi riscuri. Doar cu o responsabilitate mai mare: pentru cel care a cerut ajutorul, dar si pentru colegul trimis la fata locului. Iar dupa o tura de 24 de ore “de multe ori nici nu pot sa adorm. Ma gandesc daca si unde am gresit. Si unde am facut bine. Revad totul”.

 

Cand era mica isi dorea sa fie medic veterinar. Visa sa salveze animalele. Dupa ce a terminat Facultatea de Medicina Veterinara, acum este sefa serviciului Politia Animalelor. Oana spune ca in timpul petrecut la Politia Locala a invatat ca sunt multi oameni carora nu le place sa traiasca alaturi de animale, desi le au. Iar altii isi cumpara caine sau pisica doar pe post de obiecte. Pe care, apoi, le arunca in strada. De aici incepe serviciul ei. “Am vazut ca sunt putini care se implica in protejarea animalelor si a drepturilor lor. Iar legea, acum, nu ajuta deloc”, crede Oana. De cand este in cadrul D.G.P.L.C.M.B. – singura institutie de ordine publica ce are in subordine o entitate care se ocupa cu protectia animalelor – Oana a rezolvat cateva cazuri grave. Unul ar fi cel al unui bichon, o palma de catel. Dupa sapte ani petrecuti impreuna, intr-o dimineata friguroasa, stapanul lui i-a pus o hainuta, i-a legat lesa si l-a dus in parc. Acolo, l-a legat de un gard si….a plecat. Catelul a ramas singur in ploaie. Un alt caz a fost cel al doamnei care tinea 41 de pisici in bucatarie, o camera de doar opt metri patrati. Unele dintre feline nu vazusera lumina soarelui niciodata. Toate erau bolnave si subnutrite. Acum, si bichonul si pisicile sunt bine dupa ce Serviciul Politia Animalelor a intervenit in respectivele cazuri. Proprietarii, conform legii, au fost avertizati sau sanctionati. “Ai satisfactii cand rezolvi astfel de cazuri, dar e frustrant cand te lovesti de incapatanare si lipsa de educatie”, spune Oana – care recunoaste ca munca sa este una cu incarcatura mare, emotionala: “de multe ori, dupa un astfel de caz cu un animal maltratat sau abandonat, plec acasa incarcata. Ma joc cu copilul, dar ma gandesc, in acelasi timp, la ce as mai fi putut face in cazul respectiv. Cum sa-l salvez pe necajit”.

“Omul din strada”. Pe el se bazeaza intreaga activitate a Politiei Locale. De el depind rezultatele, dar si imaginea institutiei. El este cel care ziua, noaptea, pe canicula ori in furtuna ajuta comunitatea. Ca este de la Ordine Publica, de la Circulatie sau Interventii, politistul local din strada lucreaza conform 155 (legea care reglementeaza activitatea Politiei Locale) pentru interesul oamenilor. Angel este unul dintre “cei din strada”. Lucreaza aici  - cu grad de inspector - de 15 ani. “Ca sa cunosti viata, trebuie sa stai printre oameni. Sunt situatii de viata care nu sunt cuprinse de lege. Iar noi lucram in acest gol social urias”, spune inspectorul. El povesteste ca a preferat sa ramana in aceasta munca grea si pentru un fel de post perfectionare. A terminat, pana acum, Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti si Facultatea de Teologie Ortodoxa. Mai are absolvit un master Unesco si o scoala doctorala in sociologie.  “Munca este grea. Daca nu ai respect pentru oameni este foarte greu sa lucrezi in strada. Aici trebuie sa-ti folosesti instinctele la maxim. Poti sa ai o sesizare, un caz banal, si intr-o secunda totul se poate transforma intr-o situatie complicata cu rezultate grave. Un singur cuvant spus gresit poate strica balanta”, povesteste Angel. Isi aduce aminte de un caz recent cu o femeie care, suferind de o boala psihica, era la un pas sa devasteze ambulanta care venise sa o ia de pe strada. In acest caz, Angel a avut o solutie ingenioasa: “femeia nu se linistea decat daca era lasata sa cante. Am urcat in ambulanta, am tinut-o de mana si am cantat pana la spital. A mers cuminte, si si-a primit tratamentul fara probleme”. Politistul local spune ca cel mai mare pericol pe strada este oboseala. Este ca un cerc vicios: “oboseala te face neatent, neatentia determina lipsa de reactie. Asa devii superficial”. Anul trecut, in octombrie, Angel a fost unul dintre cei care a prevenit o catastrofa: “eram in patrulare, in Centrul Istoric. Am simtit in nari un miros, ceva ca de fum. Am urcat pe o cladire si am vazut incendiul. Era la inceput, prins intr-un acoperis. Am cerut sprijin, au venit pompierii. Am ajutat, iar problema a fost rezolvata”. Atunci nu ar fi ars doar cladirea de pe Smardan; focul s-ar fi intins mai mult.

 

Aceasta poate fi povestea tuturor angajatilor Politiei Locale Bucuresti, o echipa care si-a propus sa evolueze de la an la an, in folosul bucurestenilor, dar si a celor care viziteaza Capitala Romaniei.

Echipa Politiei Locale va multumeste pentru incredere si promite sa devina din ce in ce mai eficienta!