Serviciul Poliția Animalelor
Animalele trebuie protejate, iar deținătorii lor au obligația să respecte legea. De asta se ocupă polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliția Animalelor, care verifică respectarea legislației privind protecția animalelor și iau măsurile legale atunci când aceasta este încălcată.
Ce rol au polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliția Animalelor
- Verifică respectarea legislației privind protecția animalelor, regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi și gestionarea câinilor fără stăpân și aplică sancțiuni atunci când constată nereguli;
- Intervin la sesizările privind animale care pun în pericol oamenii sau bunurile acestora și iau măsurile legale;
- Sesizează serviciile specializate cu privire la câinii fără stăpân și acordă sprijin la capturarea și transportul acestora în adăposturi;
- Verifică modul în care sunt respectate măsurile dispuse pentru bunăstarea animalelor și identifică situațiile de rele tratamente sau maltratare;
- Verifică respectarea normelor legale de către deținătorii de animale sălbatice și aplică măsurile prevăzute de lege;
- Întocmesc documentele necesare atunci când constată fapte care pot constitui infracțiuni și sesizează organele competente pentru continuarea cercetărilor;
- Colaborează cu alte instituții și organizații pentru salvarea, adăpostirea și protejarea animalelor abandonate, rănite sau aflate în pericol;
- Soluționează petițiile cetățenilor privind creșterea și întreținerea animalelor, astfel încât acestea să nu pună în pericol sănătatea publică sau să creeze disconfort vecinilor;
- Derulează campanii de informare și conștientizare privind protecția animalelor și promovează respectarea legislației în domeniu.
