Telefon
021 9752
Pentru urgențe – SNUAU 112
Email
office@plmb.ro

DESPRE NOI

INFORMATII DE INTERES PUBLIC

CONTACT

CETĂȚEANUL COMUNICĂ

DIRECTIA COMUNICARE, ANALIZA-SINTEZA SI RELATII CU PUBLICUL

DIRECTIA CONTENCIOS, REGISTRATURA SI LOGISTICA

DIRECTIA DE SIGURANTA SI ORDINE PUBLICA

DIRECTIA CENTRUL ISTORIC

DIRECTIA DISPECERAT OPERATIV INTEGRAT

DIRECTIA ECONOMICA

DIRECTIA CONTROL

ALTE STRUCTURI

MEDIA

/ ACASA / Media / Stiri

Hoți de telefoane - 17.06.2015

Patru persoane suspecte de furt au fost prinse, în decurs de câteva ore, în Capitală, de agenții Poliției Locale a Muncipiului București.

 Un bărbat care a furat mai multe obiecte de vestimentație dintr-un magazin a fost prins, miercuri, la prânz, de agenții Poliției Locale a Muncipiului București. D.B.G., în vârstă de 29 de ani, a fost depistat și reținut, în jurul orei 13, de o unitate canină din cadrul P.L.M.B., în timp ce fugea cu o sacoșă plină cu tricouri sustrase dintr-un butic din Centrul Istoric al Capitalei.

O jumătate de oră mai târziu, tot în Centrul Istoric, I.E., în vârstă de 55 de ani, a fost prins, de o altă patrulă a P.L.M.B., în timp ce încerca să ascundă sub geacă două pachete de cafea sustrase dintr-o cafenea. Cei doi bărbați au fost predați Secției 10 Poliție pentru continuarea cercetărilor.

Marți seara, agenții Poliției Locale a Municipiului București au reușit, după o cursă pe străzile Bucureștiului, să prindă alte două persoane suspecte de furtul unor telefoane mobile. Un echipaj din cadrul Serviciului Intervenții al P.L.M.B. – aflat într-o misiune de patrulare – a fost oprit de un bătrân care a povestit că, în timp ce se afla pe o stradă în zona Văcărești, un tânăr de etnie rromă i-a smuls telefonul mobil și borseta din mână.

Pe baza semnalmentelor date de păgubit, echipajul Poliției Locale a Municipiului București a reușit să-l depisteze pe suspect. Acesta, împreună cu o cunoștință de-a sa nu s-a supus somației, a fugit, însă a fost prins după o urmărire pe străzile din zona cartierului Văcărești.

La percheziția efectuată asupra suspectului, agenții locali au mai găsit alte câteva telefoane mobile pentru care P.E., în vârstă de 23 de ani, nu a putut da vreo justificare.

După întocmirea actelor procedurale, persoana în cauză a fost predată, de către agenții P.L.M.B., lucrătorilor Poliției Naționale, aceasta fiind reținută pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.