/ ACASA / Media / Stiri
Acţiuni comune cu STB - 25.02.2022
56 de persoane fără card valid de călătorie au fost depistate, joi, în numai trei ore, în cadrul unei acţiuni a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi STB în mijloacele de transport în comun
Poliţiştii locali din cadrul D.G.P.L.C.M.B. au continuat, ieri dimineaţă, seria de activităţi de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 în mijloacele de transport în comun ale municipalităţii. Acţiunea – la care au participat şi angajaţi ai Societăţii de Transport Bucureşti – s-a desfăşurat în zona fostei Platforme Rocar, pe linia autobuzulelor 141 şi 220 şi a mai vizat depistarea şi sancţionarea călătorilor frauduloşi, dar şi combaterea faptelor antisociale în vederea menținerii unui climat de siguranţă al cetăţenilor. În decurs de trei ore, poliţiştii locali şi controlorii STB au depistat 56 de persoane care „uitaseră” să-şi valideze cardul de călătorie. 26 dintre acestea au acceptat să plătească pe loc contravaloarea suprataxei în timp ce alţi 30 de contravenienţi au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei. Pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, au mai fost aplicate trei sancţiuni în valoare de 1.500 de lei.