Un agent al Poliției Locale a Municipiului București, aflat în timpul serviciului, a fost acroșat și târât pe carosabil de un conducător auto care circula pe sens interzis.
Incidentul s-a petrecut joi, la prânz, pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei. Aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local din cadrul D.G.P.L.C.M.B. a observat, în trafic, un autoturism ce se deplasa neregulamentar, pe o stradă cu sens unic de circulație. La semnalul efectuat de către agentul P.L.M.B., conducătorul auto a oprit autoturismul, dar a refuzat legitimarea. Mai mult, nerespectând indicațiile polițistului local, a încercat să întoarcă mașina pe sensul regulamentar de mers. Observând manevra, agentul a pus mâna pe volanul autoturismului și, pe un ton ferm, a cerut, din nou, șoferului să oprească motorul și să prezinte actele. În vârstă de 30 de ani, N.A., a refuzat să se supună somației și s-a pus în mișcare cu polițiștul agățat de portiera mașinii și oglinda retrovizoare.A oprit după câțiva zeci de metri, după ce a ajuns într-o zonă cu trafic intens din apropierea Autogării Filaret.
După stabilirea identității, conducătorul auto recalcitrant a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea regulilor de circulație și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. În plus, sub coordonarea unității de parchet competentă teritorial, lucrătorii Poliției Naționale efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj