Luni, inspectorii Direcției Control din cadrul Poliției Locale a Municipiului București au avertizat și somat 325 de persoane juridice. Acestea nu au respectat obligația de a-și îndepărta țurțurii formați la acoperișuri și nici nu își curățaseră trotuarele de zăpadă și de gheață. Totodată, controlul a mai vizat și verificarea a 23 de artere principale ale Capitalei.
Această acțiune a avut loc din dispoziția Primarului General și a urmărit, în principal, înlăturarea eventualelor pericole la care erau expuși pietonii. Astfel, celor somați – dintre care și 21 de asociații de proprietari - li s-a pus în vedere ca în 24 de ore să îndeplinească obligațiile legale și să-și îndepărteze acumulările de gheață formate atât pe acoperișurile imobilelor cât și pe trotuarele din fața clădirilor. În cazul în care nu se vor conforma somațiilor, persoanele juridice vor fi sancționate, amenda putând ajunge și pâna la 2.000 de lei. Tot luni, echipaje ale P.L.M.B. au asigurat sprijin pentru 12 misiuni ale I.G.S.U. Pompierii au acționat în centrul Capitalei pentru îndepărtarea unor țurțuri care, dacă s-ar fi desprins, ar fi provocat daune și ar fi pus în pericol siguranța trecătorilor.